Codul QR comestibil care te ajută să-ți dai seama când consumi alcool sau medicamente contrafăcute: cât de eficient poate fi
Produsele contrafăcute nu se găsesc doar sub formă genți și pantofi. Alimentele, băuturile și medicamentele pot fi reproduse și vândute online, uneori cu consecințe periculoase. Cercetătorii au găsit acum o modalitate de a garanta autenticitatea produselor înainte ca tu să le consumi.
Folosind proteine de mătase, au creat un cod matrice comestibil, care funcționează similar unui cod QR.
Acestea ar putea fi plasate în medicamente și în alte produse. Apoi, folosind un smartphone, orice persoană ar putea verifica dacă este pe cale să ingereze produsul original și nu o copie inferioară (sau chiar periculoasă).
„Articolele contrafăcute, cum ar fi medicamentele și alcoolul, fac probleme mari în întreaga lume. Există numeroase exemple de cantități mari de medicamente false vândute în întreaga lume, care, în unele cazuri, ucid oameni”, a declarat autorul principal al proiectului, profesorul Young Kim, de la Universitatea Purdue, într-un comunicat.
Codul QR e 100% comestibil și, spun cercetătorii, eficient
Codul este imprimat pe o etichetă de mătase fluorescentă, nu este vizibil cu ochiul liber, dar poate fi văzut folosind dispozitive electronice care luminează eticheta. Acest lucru a funcționat într-o varietate de setări cu diferite condiții de lumină.
„Farmaciile online vând substanțe interzise adolescenților. Oamenii pot cumpăra cu ușurință opioide contrafăcute. Această activitate este extrem de importantă pentru pacienți și cumpărători, în abordarea acestei probleme”, a adăugat Kim. „Dacă aveți această tehnologie pe sau în medicamentele dumneavoastră, puteți utiliza smartphone-ul pentru a vă autentifica. Dorim să dăm pacienților puterea de a fi conștienți de această problemă și sperăm să colaborăm cu companiile farmaceutice și producătorii de alcool pentru a-i ajuta să rezolve această problemă”, a mai spus el.
Având în vedere că unele medicamente lichide pot conține alcool și că piața de produse contrafăcute este o problemă și pentru producătorii de băuturi alcoolice, echipa a testat eticheta cu proteine de mătase în whisky. Eticheta a fost testată timp de 10 luni într-un whisky de 40 de grade, iar rezultatele au fost cele așteptate.
„Spirtoasele sunt vulnerabile. Se vând o mulțime de whisky-uri false”, a adăugat Jung Woo Leem.